Monthly Archives: November 2020

Ateismul şi sufletul – Petre Ţuţea şi Arsenie Boca

Ateismul şi sufletul – Petre Ţuţea şi Arsenie Boca

Poate titlul acestui articol nu este foarte clar, astfel încât vreau să vă spun că ideea de a-l scrie mi-a venit în minte după ce soţul meu a cumparat cartea “322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea” şi mi-a dat să citesc paragraful despre “ATEISM”. Imediat mi-am adus aminte de câteva cuvinte duhovniceşti despre “SUFLET“, din cartea “Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie – Antologie de cuvinte duhovniceşti ale părintelui Arsenie Boca”. Şi după cum v-am obişnuit pe cei care citiţi acest blog, am să vă pun textele la dispoziţie, spre comparaţie, analiză şi luare aminte.

ATEISM

O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.

Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.

Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

“SUFLET”

“Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte, dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsa). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pamânteşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământeană.”