Până nu demult, citisem despre conștiință și credeam că știu ce înseamnă, dar nu știam cu adevărat ce înseamnă să fii conștient și nici puterea miraculoasă a acesteia. După cum v-am obișnuit, o să vă citez din cărți cele ce am a vă împărtăși despre conștiință. Astfel, încep cu cartea Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie – Antologie de cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca:
„E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o întelegi că vine dinlăuntru, dar totuși de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuși cuvântul con-știință însemnează a știi împreună, la fel. Iar cei ce știu împreună, la fel, sunt Dumnezeu și omul. Prin urmare cugetul său conștiința e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om și același cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd așa mă vede – așa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părți.
Patimile, reaua voință și peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc niște valuri peste ochiul acesta, niște solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude.
Conștiința o au toți, dar conștienți de conștiință sunt mai puțini. Oameni sunt toți, dar om, din când în când câte unul. Ba aproape că numai unul: Fiul Omului. Conștiința: organul de cunoaștere și de calificare morală și religioasă a faptelor, cuvintelor și gândurilor noastre. E un for de judecată care ne arată sau ne spune oricând: acordul sau dezacordul nostru intim cu Dumnezeu și cu oamenii, sau și cu noi înșine. Când însă se întâmplă un dezacord, atunci la mijloc e și o a treia putere care amăgește, strâmbă, deviază mersul rectiliniu al minții către Dumnezeu și apare dezechilibrul și păcatul.
Când omul își minte conștiința – devine mincinos – aceasta nu mai funcționează, ba se și destramă, omul se di-sociază, se dezechilibrează: moare dinspre Dumnezeu și suflet, deși lui i se pare că „trăiește”.
Păcatul întunecă adevărul și tulbură vederea limpede a conștiinței.
Cugetul e veriga lui Dumnezeu și de Dumnezeu pusă în noi, de care agață Dumnezeu mila Sa și ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul și ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găsește în noi loc curat de care să ne cuprindă decât această singură verigă. Nu tânjim noi spre Dumnezeu cum tânjește Dumnezeu spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu ne arde. Până când încă mai zăbovim în păcate și nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător, iar apucându-ne de ispășirea păcatelor ni se face bucurie și pace și lumină dumnezeiască.”
Am citit, de curând, două cărți ale Dr.-lui Frank J. Kinslow, anume: Secretul vindecării spontane și Secretul trăirii cuantice. Ceea ce am înțeles eu este că, secretul, în ambele cazuri este conștiința pură despre care spune, printre multe altele, că este cea mai înaltă formă de Cunoaștere, conștiența a ceea ce nu se schimbă, care este fără de început și fără de sfârșit, este cea care însuflețește tot ceea ce faci, este pretutindeni, tot timpul – dar noi, pur si simplu, nu suntem atenți la ea. Și iată cum concluzionează: noi toți – întreaga rasă umană – avem o singură lecție de învățat: să fim conștienți.
Cel mai puternic și esențial câmp morfic este cel creat de către oamenii care trăiesc experiența conștiinței pure. Acest lucru ne duce la ideea despre o pace mondială, aflată la îndemâna oricui.
Ia în stăpânire ceea ce deja îți aparține. Nu trebuie să înțelegi nimic despre conștiență, pentru ca ea să producă miracole în viața ta.
Pentru că știu că un articol lung descurajează dintr-o privire pe cei mai mulți cititori, vă voi prezenta, pe scurt, data viitoare, Antrenarea cuantică (QE) și cum poți deveni conștient, după dr. Frank J. Kinslow (si, poate, mai adaug și eu ceva 🙂 ).