Cândva, într-un autobuz fiind, în București, mi-a venit în minte un gând stăruitor că eu voi scrie o carte. Mi-am spus atunci, că voi scrie o carte care va ajuta lumea. Habar n-aveam despre ce voi scrie, dar eram motivată pur și simplu că voi scrie și că voi vedea eu ulterior. Au trecut 12 ani de la acel moment. Uitasem de acea idee. Fel de fel de evenimente au avut loc în viața mea, ca-n viața oricărui altuia. Printre altele, m-am și măritat. Soțul meu s-a întâmplat să devină blogger. Și uite așa i-a venit lui ideea măreață că ar trebui să scriu și eu. Credeți-mă, eu la liceu am fost pe profil real, comentariile la limba și literatura română mă depășeau. Dar să nu mai lungesc vorba, sunt pe acest blog ca să spun și eu ceva, nu neapărat de la mine, ci de la alții mai de soi. cine s-o nimeri să mă citească, sper să-i fie de folos.
Doamne ajută!