Puterile sufletului

Puterile sufletului

suflet

Citeam săptămâna trecută din cartea Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie – Antologie de cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca și am căutat să-mi îmbogățesc cunoștințele despre suflet. Am găsit “vorbe de duh” și enumerarea puterilor sufletului. Mi-am dat seama că de una din aceste puteri v-am vorbit în articolul despre legea atractiei. Și m-am gândit să vă scriu și vouă și poate veți putea face o comparație cu ce mai scria Rhonda Byrne în cartea Puterea.

Încep prin a vă spune ce-am citit din prima carte mentionată la începutul articolului și scriu despre creștinism pentru că asta ne va duce la enumerarea puterilor sufletului:

Creștinismul se adresează celor trei facultăți ale sufletului: cunoașterea, iubirea și voința. Dar un adevărat creștin nu trebuie să exalte numai câte una din aceste trei facultăți. De ce?

1. Dacă creștinismul ar fi doar cunoaștere, aceasta ar duce la raționalism, iar mintea omenească este mărginită și neajutorată.

2. Dacă ar fi doar iubire sau sentiment ar duce la pietism, care nu e sănătos, iar în final, în cele mai multe cazuri, duce la fanatism.

3. Iar dacă ar fi doar voință, ar duce la un fel de dictatură în numele lui Iisus.

Astfel, omul trebuie să fie centrat în jurul lui Dumnezeu, adică, facultățile sufletului să fie unificate în Hristos.

Deci, puterile sufletului sunt: mintea, iubirea și voința.

Ajungând aici, vă scriu câte ceva din cartea Puterea scrisă de Rhonda Byrne:

Mintea o poate lua razna dacă nu o controlezi. Tu ești mecanicul ei. Ține-o ocupată. Dă-i instructiuni și spune-i unde dorești să meargă. “Mintea actionează ca un dușman în cazul celor care nu o controlează”. Focalizeaz-o asupra iubirii(și vă spuneam că “Dumnezeu este iubire”). Iubirea are capacitatea de a conferi o luciditate deplină. Ceea ce gândești și ceea ce simți creează ceea ce ți se întâmplă și ceea ce experimentezi în viața ta. Dăruiește lumii gânduri și sentimente pozitive și îți vei schimba astfel întreaga viață. Sentimentele și senzațiile tale dau viață cuvintelor și gândurilor tale. Tu decizi cum va fi viața ta prin gândurile și sentimentele pe care le emani. 

Iar referindu-mă la voință, singurul lucru care imi vine în minte sunt două titluri de carte: Spune “pot” și vei putea!, scrisă de Norman Vincent Peale și Dai voință iei putere, scrisă de Pr. Nicodim Măndiță.

Cred că problema multora dintre noi sunt gândurile noastre și capacitatea de a distinge binele de rău. Căci iată ce mai spunea Părintele Arsenie Boca: “De la cârma minții atârnă încotro pornim și unde să ajungem. O viață stricată de patimi strică și mintea, care, odată stricată, nu mai deosebește adevărul de minciună sau binele de rău”. Mi se întâmplă de multe ori să constat că ceea ce ar trebui să fie considerat normal este considerat anormal și invers.

De aceea aș contrazice cuvintele Rhondei Byrne: Gândește și vorbește despre lucrurile care îti plac și astfel emani pozitivitate (iubire). Căciomul amestecă iubirea cu plăcerea și asta-i decăderea lui“.

 

 

 

Comments

comments

2 Responses »

    • Merci din suflet :). Desi nu prea e meritul meu ci al celor pe care ii citesc, eu doar vreau sa afle si alti oameni. Sa ne fie de folos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *