Tatăl nostru care Ești în ceruri,
Sfințească-se numele Tău,
Vie împărăția Ta,
Facă-se voia Ta,
Precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri
Și nu ne duce pe noi în ispită
Și ne izbăvește de cel viclean.
În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh
Amin!
Deși am spus în articolul precedent că doresc să vorbesc despre rugăciunea de cerere, m-am abătut puțin de la subiectul în sine, dar nu foarte mult și sper că nu fără folos. Continui azi pe aceeași temă, deși știu că despre rugăciune s-a vorbit mult și se va mai vorbi. Și bine se face, căci foarte bună și folositoare este rugăciunea. De la mine pot să vă spun doar să nădăjduiți în ajutorul ei și vă voi vorbi despre ea prin cuvintele dragului nostru Sfânt Nectarie Taumaturgul:
Rugăciunea adevărată, stăruitoare și lucidă, făcută timp îndelungat, cu suflet zrobit, cu mintea concentrată și nu cu vorbărie goală este bine primită. Mobilul oricărei rugăciuni este smerenia iar dovadă de smerenie este rugăciunea. Cunoscându-se deci neputințele, invocăm ajutorul puterii lui Dumnezeu.
Fecioarele, să-L aibă înaintea ochilor pe Hristos și pe Dumnezeu Tatăl și să fie luminate prin rugăciuni de către Sfântul Duh. Dacă rugăciunea nu Îl are ca destinatar pe Dumnezeu cum să fie ascultată de Acesta? Rugăciunea ne unește cu Dumnezeu și ne familiarizează cu El, este o convorbire cu Dumnezeu și comuniune conștientă cu El, Cel mai vrednic de cinstire dintre toate.
Nu am mai scris demult pe acest blog. Scuze există, dar nu le spun, că nu vreau să “încarc” pe nimeni cu problemele mele, dar nici nu vreau să mă dezvinovățesc, sunt vinovată, n-am mai scris – acum să fim serioși, cine mi-a simțit lipsa 🙂 ? Am citit câteva cărți în acest timp. Aș putea face o sinteză (nu că m-aș pricepe foarte bine), însă m-am decis s-o iau din aproape în aproape, până vă voi spune despre toate. Și n-o voi face povestindu-vă musai cu ale mele cuvinte, ci exact cu cele citite. Să clarific încă o dată că, nu doresc să fiu originală în idei și cuvinte, cu atât mai puțin să copiez pe cineva pentru mărirea mea, vreau doar ca, cine s-o nimeri să mă citească sau mai bine zis să citească cele scrise pe acest blog, să afle câte ceva ce nu a putut afla pentru simplul fapt că n-a cumpărat o carte sau, dintr-un alt motiv, n-a aflat încă – sau n-a conștientizat (cum mi s-a întâmplat și mie). Am ales să scriu din cartea Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie – Antologie de cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca, despre sarcină:
Toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întiparesc și în copil. Când va crește mare, toate îi vor răsări în cale.
Înclinările pe care le-au avut părinții în vremea sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viața copilului ce vine. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poți semăna într-însul înclinările unui sfânt, sau apucăturile tâlharului. Se roagă părinții în vremea asta, se împărtășesc cu Sfintele Taine, petrec cu dragoste de Dumnezeu, așa va fi și toată viața copilului ce se va naște, și nu vei avea bătăi de cap cu el că nu crede, că n-ascultă și umblă dupa rele.
Când soțul nu dă pace sarcinii (zice el că nu poate, sau nu vrea, sau nu se declară stăpân autonom pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziții precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărădnici și foarte greu educabili. Cu disciplina sunt certați. Fug de la școală și încep aventurile;(…) Va fi un copil artăgos, ereditar nervos, și predispus spre boli nervoase.
De aici și până aici, urmează că toată vremea sarcinii și alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viața viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu. Desfrânarea bărbatului și pervertirea femeii zădărnicește rosturile urmărite de Dumnezeu cu oamenii.
Toate stările trupești și sufletești ale celor doi părinți, iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se întipăresc în copil, ca tendințe sau predispoziții, pe care copilul le va avea pentru toată viața. Supărări, amărăciuni, dureri, predispun copilul la tristețe, melancolie, nesănătate. Deci toate acestea trebuie ocolite. În vremea aceea, dacă mama fură oarece, copilul va fura toată viața. Se îmbată mama odată, copilul se va îmbăta toată viața – mai ales beția are și suport ereditar. Se roagă mama lui Dumnezeu? Se va ruga și copilul ei.
Acum vreo 2 ani și ceva am primit pe mail așa numita LITANIE CĂTRE DUHUL SFÂNT, menționându-se că este scrisă de Părintele Arsenie Boca. Cum eu am o deosebită considerație, dacă nu chiar smerenie către Sfântul nostru Părinte Arsenie Boca, m-am bucurat nespus. Am început eu s-o citesc (dar cu greu) și mi-am propus s-o citesc zilnic. Deși mi s-a părut puțin ciudat, pentru că erau acolo niște promisiuni ale Tatălui și ale Sfântului Duh, am citit câteva zile, dar ceva nu-mi dădea pace. De unde a apărut, există undeva scrisă și recunoscută? Așa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut pe internet și am descoperit că este postată pe mai multe site-uri. Ok, dar am dat și de comentarii ale unor credincioși ortodocși, care m-au făcut să înțeleg că această Litanie, așa zisă scrisă de Părintele Arsenie Boca nu prea ar avea cum să fie scrisă de iubitul nostru Părinte Arsenie Boca, întrucât aceasta nu reflectă credința noastră ortodoxă. Puteți citi această Litanie pe mai multe site-uri, căutând simplu pe internet sau dând click aici.
Personal, am întrebat un preot (cel la care m-am spovedit) și, deși nu a citit decât foarte puțin, mi-a spus că nu crede că Părintele Arsenie Boca ar face așa o greșeală zicând că Sfântul Duh nu are niciun nume și nicio înfățișare. M-am gândit și eu atunci că cineva pune pe seama popularității Părintelui nostru Arsenie Boca, o rugăciune…. dar mi-e peste puteri să înțeleg cum de ar face cineva așa ceva….. Așa că, n-am mai citit-o.
Deși am vrut să scriu cu totul altceva, deschizând cartea Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie – Antologie de cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca la Repere de viață, m-am gândit să vă scriu și vouă, pentru că mie “mi-au mers la suflet” cele citite. Am înțeles totodată că se aseamănă în mare parte cu ceea ce este scris în cărțile pe care vi le-am menționat în primul meu articol.
Iată ce scrie în cartea mai sus menționată: Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jerfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îți vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei. Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineață, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit și mai liniștit tot restul zilei aceleia.
În cartea Puterea (de care v-am mai vorbit) și in Magia, scrise de Rhonda Byrne, se pune accentul de asemenea pe momentul trezirii din somn dimineața și este considerat foarte important pentru a avea o zi bună și fericită: Trezește-te plin de entuziasm știind că vei avea o zi plină de realizări (căci de bună seamă vrei să fii bucuros, fericit, victorios, puternic). Vor fi și încercări dar acestea au rolul de a te maturiza (depinde de tine cum le faci față). Tu ești cel care determină cum va fi ziua. “Dacă singura rugăciune pe care o rostești întreaga viață este un simplu “mulțumesc” este suficient”. În cartea Magia se insistă pe recunoștință. Practicată zile la rând te ajută să fii într-adevăr recunoscător și să atragi către tine oameni, lucruri, situații și evenimente dintre cele mai bune și fericite.
Acum, să facem o comparație: A venit bunăstarea, mulțumește-I lui Dumnezeu și bunăstarea îți va fi puternică. A sosit nenorocirea, mulțumște-I lui Dumnezeu și nenorocirea se va curma. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Fie prin munți, fie prin văi, mă las purtat de mâna nevăzută a Providenței, numai să mă ducă în patria cea de Sus.
În filmul Secretul și cartea Magia se vorbește de piatra recunoștinței, o pietricică pe care o puteți alege singuri (pe care o aveți deja / pe care o cumpărați pentru că vă place / o găsiți undeva / etc.) și pe care să o strângeți în palmă seară de seară înainte de a adormi și să vă gândiți pentru ce sunteți cu adevărat recunoscător în ziua care tocmai se sfârșește. Read the rest of this entry