Cândva am scris un articol, anume acesta, care s-a vrut a fi un început de ceva pe care nu l-am mai putut duce la bun sfârșit, poate pentru că atât mi-a fost dat să spun. N-am scris pe acest site personal niciun articol cu intenția de-a face bani, ci doar de-a face cunoscute unele lucruri, cu speranța că ar fi de folos sau ajutor.

Astăzi, după ce-am citit cartea “Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient”, de Myriam Brousse și Valerie Peronnet, am realizat că oricine ar fi de acord cu această carte, însă nu oricine ar di de acord cu ce ne spune biserica Ortodoxă.

Și tot stau și mă minunez de ce este așa o rușine când se vorbește de păcate, de patimi sau chiar de Dumnezeu, dar atât de firesc să le explici altfel, prin cuvinte lumești, ca de pildă, greșeli, sentimente și gânduri negative.

De ce se crede că știința e mai de preț ca și credința, când “între știință și credință nu e conflict, ci numai între credință și superficialitate”?

“În cpul în care este o rațiune iluminată de Har nu este niciun conflict între știință și Dumnezeu, dimpotrivă, conflictul este în capul nostru, când nu știm lucruriile cum trebuie”.

“A nu ști și a recunoaște aceasta, nu e totdeauna o vinovăție – uneori e chiar o virtute; însă a ști puțin și a face gâlceavă că știi totul, asta e o descalificare și rușine, și totdeauna o vinovăție”.

Astfel, dacă aveți răbdarea să citiți sau poate, cine știe, să recitiți articolul menționat – Pornind de la sarcină veți înțelege că și cartea amintită cam despre asta vorbește și în plus, despre vindecare.

Voi da câteva citate din carte:

“Descoperirea pe care am făcut-o eu – și care dă muncii mele un caracter specific – este faptul că această traumă inițială trebuie căutată, cel mai adesea, în cele nouă luni ale vieții fetale, în care corpul este cel care guvernează totul și când totul înseamnă doar senzații, fără cuvinte și fără explicații. Când ființa umană este doar un organism foarte complex, ocupat de-a-ntregul cu propria sa dezvoltare, și când celulele lui se organizează pentru a-l constitui. Când fiecare informație primită este tratată în scopul supraviețuirii și al creșterii, în momentul acela, dacă fătul sau bebelușul foarte mic primește o informație, o senzație pe care nu știe să o prelucreze, cu care nu știe ce să facă, el o va stoca în memoria corpului său, laolaltă cu neliniștea, panica, teroarea pe care i le provoacă ea”.

“Și acest impact, întipărit în memoria lui corporală, se va reactiva cu regularitate pe tot parcursul existenței sale, provocând din nou, și cu o intensitate tot mai mare, în general. neliniște, panică și teroare”.

“Întrucât acest fapt mi s-a confirmat de nenumărate ori, eu cred că trupul nostru păstorează, în memoria lui, momentele în decursul cărora ne-am constituit, dar și memoria familială a părinților noștri, care ea însăși conține memoria părinților lor etc.”

“Pshihanaliza și psihogenealogia au contribuit din plin la dezvoltarea acestei realitățo: noi ne formăm inclusiv din istoria noastră familială. Și degeaba ne dorim, unii dintre noi cu ardoare, să o ignorăm, și zadarnic elaborează unele familii strategii subtile pentru a o ascunde, a o amputa sau a o înfrumuseța, căci ea rămâne păstrată în memoria celulelor noastre”.

“Generație după generație, uneori fără a scoate la iveală nici cea mai mică parte din secret, fără a putea povesti vreun detaliu din întreaga istorie, pentru că familia a pierdut orice urmă a acesteia. Tensiunea ei originară rămâne însă în miezul memoriei celulare a familiei, fără știrea membrilor săi, transmițându-se de-a lungul timpului, până într-o zi, când ea poate să distrugă o viață, o legătură între frați, o generație… și chiar să provoace dispariția totală a unei filiații”.

Partea de vindecare, după părerea mea, este lăsată însă pentru cabinetul autoarei și a pacienților metodei sale de recuperare, deși este descrisă destul de elocvent. De mare ajutor sunt studiile de caz și exemplele concrete despre eliberarea de traume și despre vindecarea profundă a spiritului.

Și care ar fi vindecarea după biserica Ortodoxă?

Nu șiu exact, însă pot cita următoarele:

“Toți avem o genă oncogenă și ne putem îmbolnăvi, de mai multe ori fără să știm, dar prin spovedanie sinceră și împărtășirea cu Sfânta Euharistie ne refacem. Trebuie să ne întărim cu Sfintele Taine, cu energie duhovnicească, capabile să stăvilească anarhia din creier și din organismul nostru. Factorul supranatural se dovedește capabil de atâtea ori să ne scape încărcături.”

Dar totodată:
“Rău este să te desparți de Sfânta ămpărtășanie, dar rău este și să te apropii neîndreptat”.