În 1998, în micul oraș Kemptville din Ontario, Canada, un băiat de șase ani pe nume Ryan Hreljac stătea într-o bancă de școală primară când o lecție aparent obișnuită despre viața copiilor din alte părți ale lumii i-a deschis o rană în inimă care nu s-a mai închis niciodată, pentru că în timp ce învățătoarea vorbea despre Africa, despre sate în care copiii merg kilometri întregi pentru apă, despre apă murdară care îmbolnăvește și despre copii care chiar mor din lipsa apei curate, Ryan nu a simțit compasiune abstractă, ci o urgență reală, simplă și directă, care l-a făcut să ridice mâna și să întrebe cât costă să li se ducă apă.
Când a aflat că un puț ar costa aproximativ șaptezeci de dolari, pentru un copil de șase ani suma părea mare, dar nu imposibilă, pentru că Ryan nu a văzut un obstacol, ci un preț, iar un preț înseamnă ceva ce poate fi atins prin muncă, așa că după școală a fugit acasă și i-a spus mamei sale că are nevoie de bani ca să cumpere un puț pentru copiii din Africa care mor de sete, iar mama lui, în loc să-i dea banii, a ales să-l ia în serios și să-i spună că, dacă îi vrea, va trebui să-i câștige.
Timp de patru luni, Ryan a făcut treburi mărunte, a aspirat, a spălat geamuri, a lucrat în grădină, a strâns fiecare dolar fără să se plângă, iar când a ajuns mândru la organizația WaterCan cu cei șaptezeci de dolari, a aflat că aceștia nu acoperă decât o pompă, nu întregul puț, care costa de fapt două mii de dolari, o sumă care ar fi descurajat pe oricine, dar nu și pe un copil care nu știa că ar trebui să renunțe, pentru că răspunsul lui a fost simplu: va face mai multe treburi.
De aici, ceva s-a schimbat, pentru că frații lui s-au alăturat, vecinii au început să-l ajute, școala a organizat strângeri de fonduri, comunitatea a vorbit, presa a aflat, iar ceea ce pornise ca efortul tăcut al unui copil a devenit o mișcare, iar în 1999, când Ryan avea șapte ani, primul puț a fost săpat la școala Angolo din nordul Ugandei, aducând apă curată unui sat întreg.
Legătura dintre Ryan și comunitatea din Uganda a devenit una vie, prin scrisori și povești, iar când familia sa a ajuns acolo în 2000, Ryan a fost întâmpinat de sute de oameni care îi scandau numele, realizând atunci că și mâinile mici pot schimba lumea, iar compasiunea nu are nevoie de vârstă ca să fie reală.
Dar povestea nu s-a oprit acolo, pentru că Ryan a continuat, iar la zece ani a fost fondată Ryan’s Well Foundation, o organizație dedicată aducerii apei curate, igienei și educației sanitare în comunități vulnerabile, iar astăzi, ca adult, Ryan conduce în continuare această fundație, implicat activ în proiecte, în teren, în educație și advocacy.
Rezultatele sunt uluitoare: peste 1.700 de proiecte finalizate în 17 țări, peste un milion de oameni cu acces la apă curată, comunități instruite să-și întrețină singure sistemele, iar prietenia dintre Ryan și Jimmy Akana, copilul din Uganda, s-a transformat într-o legătură de familie, născută dintr-un puț și dintr-o întrebare.
Povestea lui Ryan nu este despre eroi imposibili, ci despre refuzul de a accepta neputința ca răspuns, despre faptul că a întreba ce poți face este mai puternic decât a spune că nu se poate, și despre cum lumea se schimbă nu prin gesturi grandioase, ci prin pași mici făcuți cu încăpățânare și inimă deschisă.
Morală
Schimbarea nu începe cu puterea, banii sau influența, ci cu o întrebare sinceră și cu hotărârea de a nu renunța atunci când răspunsul este mai greu decât te așteptai.