Chiar dacă nu am exersat prea mult ceea ce am citit în cartea Atingerea cuantică 2.0 – Noul Om – scrisă de Richard Gordon, Chris Duffield Ph. D si Vinckie Wickhorst Ph. D , m-am grăbit să vă scriu pentru că pe mine a reusit să mă convingă de eficacitatea metodei de vindecare descrisă şi, cu cât poate fi mai repede de folos cuiva, cu atât mai bine. Am citit mai multe cărţi de vindecare sau autovindecare, însă aceasta mi se pare cea mai uşoară, reuşită şi practică, încă de la primele pagini ale cărţii. Nu sunt sigură că voi relata perfect învăţăturile din întreaga carte, sunt foarte multe, însă voi încerca să vă scriu esenţialul care poate fi de ajutor.
În primul rând metoda de vindecare este denumită la fel ca şi titlul cărţii, Atingerea Cuantică 2.0 şi poate fi exersată de oricine, chiar şi de cei care nu cred, în sensul că oricum funcţionează. Este vorba de directionarea , transmiterea energiei inimii, mai precis iubirii prin focalizare şi intenţie asupra oricărei părţi a corpului sau asupra întregului corp care necesită o vindecare sau reducerea / eliminarea unei dureri.
Primul lucru care trebuie făcut este să ne intesificăm iubirea pe care o are orice om faţă de cineva sau faţă de un animal de companie. Important este să te gândeşti pe cine iubeşti cel mai mult şi să laşi această iubire să ajungă în pieptul tău, în zona plexului solar, unde o poţi simţi sub forma unei călduri sau chiar furnicături. Apoi, cel mai minunat lucru, după părerea mea, este ca o poţi direcţiona printr-o respiraţie mai profundă şi prin intenţia de a vindeca, către o persoană sau spre un animal bolnav. De asemenea, focalizarea cu ochii deschişi te ajută să rămâi atent la transmiterea energiei inimii, a iubirii, fără ca gândurile să “fugă” în alte direcţii.
Cartea este plină de noţiuni de anatomie, însă nu trebuie să cunoşti neaparat anatomie ca să transmiţi iubirea, spre exemplu, asupra creierului unei persoane. Iar dacă vrei să localizezi mai precis un organ sau un muşchi, poţi cauta pe internet să îţi faci o idee.
Vindecările pot apărea spontan, după mai mult timp sau chiar deloc dacă la baza unei afecţiuni sau dureri există anumite sentimente reprimate, resentimente. Se poate practica de la câteva secunde la câteva minute. Cu cât exersezi mai mult, cu atât mai bine. Iubirea poate fi transmisă oricui, mergând pe stradă chiar. Read the rest of this entry