Blugii de calitate sunt un must în garderoba tuturor pentru un motiv bine întemeiat: sunt ușor de purtat, sunt ușor de asortat și există sub atâtea forme, mărimi și culori diferite. Dar în timp ce există atât de multe lucruri bune despre blugi, există și câteva lucruri care ne-ar putea enerva la aceștia.
Tips&Tricks pentru probleme cu blugii
Spre exemplu, faptul că denimul adevărat nu trebuie spălat pentru că și-ar putea pierde din intensitatea culorii, sau faptul că, uneori te trezești cu o gaură în perechea de blugi preferată . Sau poate ești scund și ești obișnuit deja cu chinul să îți găsești o pereche de blugi potrivită. Te putem ajuta să rezolvi câteva dintre problemele tale, oferindu-ți câteva sfaturi. În primul rând, poți găsi o gamă variată de blugi pe IMATrend.ro, apoi avem câteva sfaturi practice dacă ți-ai găsit deja pereche de blugi potrivită:
Nu e nimic mai frustrant decât acel moment în care vrei să îmbraci blugii preferaţi şi constaţi că nu mai intră pe tine. Fie că au intrat la apă, fie ai mai pus tu pe tine un kilogram sau două. Dar nu-i nimic, există metode foarte simple prin care-i poţi lărgi.Cel mai simplu truc este să pui apă călduţă într-un pulverizator şi să stropeşti bine materialul, uniform. Apoi să-l întinzi cu mâna, în direcţia în care ai nevoie să se lărgească (pe lăţime sau înălţime). O altă metodă este să încerci să lărgeşti pantalonii în baie, la duş. Oricât de bizar ar părea, specialiştii citaţi de Daily Mail susţin că dacă intri îmbrăcat într-o cadă cu apă călduţă şi stai acolo câteva momente, ţesătura se lasă exact cât e nevoie.Pe de cealaltă parte, dacă blugii s-au lărgit prea mult, poţi să-i strâmtezi tot cu ajutorul apei. Pune-i la spălat la o temperatură cât mai ridicată, iar ei vor „intra la apă”. Pentru rezultate şi mai bune, nu folosi balsam. După spălare, dacă ai o maşină de spălat cu uscător, setează un program de uscare cu temperatură ridicată şi materialul se va strâmta şi mai mult. Se pare că această metodă de uscare dă rezultate mult mai bune decât prin uscare clasică, la aer liber. Partea proastă este că, după o singură purtare, blugii se pot lărgi din nou. În cazul acesta, o metodă mai eficientă pe termen lung este strâmtarea la croitor.
O altă problemă destul de jenantă când vine vorba de blugi este șlițul stricat. În cazul în care ai o problemă cu șlițul, o metodă simplă să îl ții la locul lui este să te folosești de un inel de chei cu care prinzi șlițul și nasturele pantalonilor împreună.
Pentru momentele în care vrei să dai un refresh blugilor dar nu ai timp să îi speli, îi poți împături și înveliți într-o pungă de plastic să îi ții pentru aproximativ 30 de minute la congelator. Neașteptat, dar funcționează.
Dacă ai deci o pereche de blugi care îți mai creează probleme ai învățat cum să ai grijă de ei, iar dacă vrei să îți alegi perechi noi, te așteptăm pe site.