Cum poate un om să se îmbolnăvească de tulburare afectivă? – E la un “pas“. O decepție, o mare tristețe sau mai ales o supărare peste măsură. De aici intervin lacrimile, gândurile interminabile și imposibilitatea de a mai pune geană peste geană, iar asta însemnând de fapt incapacitatea de a mai adormi, cu toată strădania…
Tag: Sfântul Nectarie
Antrenarea cuantică (QE) și cum să devenim conștienți
Încep articolul prin a menționa că cele ce urmează nu au nicio valoare fară articolul precedent. Astfel, voi continua aici cu prezentarea Antrenării Cuantice și cum să devenim conștienți, după dr. Frank J. Kinslow. Cum puteți ajunge la conștiința pură despre care v-am vorbit? În primul rând, hai să vă prezint simplul exercițiu de oprire…
Despre rugăciune
Deși am spus în articolul precedent că doresc să vorbesc despre rugăciunea de cerere, m-am abătut puțin de la subiectul în sine, dar nu foarte mult și sper că nu fără folos. Continui azi pe aceeași temă, deși știu că despre rugăciune s-a vorbit mult și se va mai vorbi. Și bine se face, căci…

