Tag Archives: stări sufletești

Pornind de la sarcină

Pornind de la sarcină

Nu am mai scris demult pe acest blog. Scuze există, dar nu le spun, că nu vreau să “încarc” pe nimeni cu problemele mele, dar nici nu vreau să mă dezvinovățesc, sunt vinovată, n-am mai scris – acum să fim serioși, cine mi-a simțit lipsa 🙂 ? Am citit câteva cărți în acest timp. Aș putea face o sinteză (nu că m-aș pricepe foarte bine), însă m-am decis s-o iau din aproape în aproape, până vă voi spune despre toate. Și n-o voi face povestindu-vă musai cu ale mele cuvinte, ci exact cu cele citite. Să clarific încă o dată că, nu doresc să fiu originală în idei și cuvinte, cu atât mai puțin să copiez pe cineva pentru mărirea mea, vreau doar ca, cine s-o nimeri să mă citească sau mai bine zis să citească cele scrise pe acest blog, să afle câte ceva ce nu a putut afla pentru simplul fapt că n-a cumpărat o carte sau, dintr-un alt motiv, n-a aflat încă – sau n-a conștientizat (cum mi s-a întâmplat și mie). Am ales să scriu din cartea Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie – Antologie de cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca, despre sarcină:


sarcina
Toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întiparesc și în copil. Când va crește mare, toate îi vor răsări în cale.

Înclinările pe care le-au avut părinții în vremea sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viața copilului ce vine. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poți semăna într-însul înclinările unui sfânt, sau apucăturile tâlharului. Se roagă părinții în vremea asta, se împărtășesc cu Sfintele Taine, petrec cu dragoste de Dumnezeu, așa va fi și toată viața copilului ce se va naște, și nu vei avea bătăi de cap cu el că nu crede, că n-ascultă și umblă dupa rele.

Când soțul nu dă pace sarcinii (zice el că nu poate, sau nu vrea, sau nu se declară stăpân autonom pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziții precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărădnici și foarte greu educabili. Cu disciplina sunt certați. Fug de la școală și încep aventurile;(…) Va fi un copil artăgos, ereditar nervos, și predispus spre boli nervoase.

De aici și până aici, urmează că toată vremea sarcinii și alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viața viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu. Desfrânarea bărbatului și pervertirea femeii zădărnicește rosturile urmărite de Dumnezeu cu oamenii.

Toate stările trupești și sufletești ale celor doi părinți, iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se întipăresc în copil, ca tendințe sau predispoziții, pe care copilul le va avea pentru toată viața. Supărări, amărăciuni, dureri, predispun copilul la tristețe, melancolie, nesănătate. Deci toate acestea trebuie ocolite. În vremea aceea, dacă mama fură oarece, copilul va fura toată viața. Se îmbată mama odată, copilul se va îmbăta toată viața – mai ales beția are și suport ereditar. Se roagă mama lui Dumnezeu? Se va ruga și copilul ei.

Read the rest of this entry